Bilantul contabil

Toate mijloacele economice aflate în administrarea operativa si care formeaza patrimoniul agentilor economici pot fi reprezentate la sfârsitul unei perioade într-o forma sintetica cu ajutorul unui tabel specific numit bilant.
Mijloacele economice ale unui agent economic se prezinta sub doua forme:
1. o forma concreta, materiala sau reala
2. sub forma de resurse sau sub aspectul provenientei
Aceste doua aspecte trebuie sa fie într-o egalitate permanenta: « total mijloace » = « total resurse »
Prezentarea acestor doua aspecte fata în fata reprezinta bilantul contabil cu cele doua parti fundamentale : activ = pasiv, prin intermediul caruia se reprezinta patrimoniul agentilor economici în expresie baneasca si sub dublu aspect: în partea stânga componenta mijloacelor economice, respectiv activul, iar în partea dreapta provenienta acestora, respectiv pasivul.
Activul cuprinde totalitatea mijlocelor economice sub aspectul componentei si structurii materiale sau banesti (ex. : active imobilizate, circulante).
Pasivul cuprinde totalitatea mijloacelor economice sub aspectul provenientei, al surselor de formare, al obligatiilor pe care agentii economici le au fata de salariati, bugetul de stat si alti agenti economici.
Între totalul sumelor din activ si a celor din pasiv trebuie sa se mentina o egalitate permanenta pentru ca mijloacele economice din activ au o sursa de provenienta din pasiv.
Bilantul este un calcul de sinteza al contabilitatii prin intermediul caruia se prezinta la un moment dat situatia economica exprimata în bani a agentilor economici.
Patrimoniul agentilor economici se afla într-o continua miscare si transformare, ca rezultat al trecerii succesive a mijloacelor economice prin faze ale proceselor economice si sunt reflectate în contabilitate sub forma operatiunilor privind aprovizionarea, consumul de mijloace de productie sau forta de munca, expedierea sau desfacerea produselor, realizarea (încasarea) produselor,
obtinerea si repartizarea profitului.
Fiecare operatiune economica produce schimbari în situatia patrimoniului, modificari care pot fi:
a. de volum, în sensul cresterii sau reducerii concomitent a elementelor de activ si de pasiv
Exemple:
1. aprovizionarea cu marfuri de la furnizori în suma de 1000 ron Marfuri = Furnizori 1000 ron A + P +
– în acest caz, vor creste stocurile de marfuri (element de activ) cu 1000 ron, concomitent cu o crestere a obligatiilor de plata fata de furnizori (element de pasiv) cu 1000 ron
2. plata catre furnizori din disponibilul din contul deschis la banca a unei sume de 250 ron Furnizori = Conturi la banci în lei 250 ron
P – A –
– în acest caz, vor scadea obligatiile de plata fata de furnizori (element de pasiv) cu 250 ron, concomitent cu reducerea  disponibilitatilor din contul bancar cu 250 ron.
b. de structura, în sensul cresterii sau reducerii elementelor de activ sau de pasiv.
Exemple:
1.încasarea în contul deschis la banca de la clienti a sumei de 500 ron Conturi la banci în lei = Clienti 500 ron A + A –
– în acest caz, vor creste disponibilitatile în contul deschis la banca (element de activ) cu 500 ron, concomitent cu o scadere a creantelor fata de clienti (element de activ) cu 500 ron
2.retinerea din salarii a impozitului pe veniturile din salarii în suma de 50 ron
Personal – remuneratii datorate = Impozit pe veniturile din salarii 50 ron P – P +
– în acest caz, vor scadea sumele de plata catre salariati drept salarii (element de pasiv) cu 50 ron, concomitent cu o crestere a datoriei la bugetul de stat privind impozitul pe veniturile din salarii cu 50 ron.
Rezulta ca orice modificare a patrimoniului afecteaza doua posturi din bilantul contabil. Modificarile care produc schimbari de structura nu influenteaza totalul activului sau al pasivului, deci nici totalul bilantului. Modificarile de volum determina cresteri sau reduceri în totalul bilantului.
În toate cazurile, în permanenta se mentine egalitatea, ca rezultat al respectarii principiului dublei înregistrari sub cele doua aspecte: al componentei si al provenientei.
Contabilitatea se conduce în partida dubla si trebuie sa asigure:
1. înregistrarea cronologica si sistematica în contabilitate a tuturor operatiunilor economice, simultan în debitul unor conturi si creditul altor conturi denumite conturi corespondente.
2. stabilirea totalului sumelor debitoare si creditoare si al soldului final al fiecarui cont.
3. întocmirea lunara a balantelor de verificare care sa evidentieze egalitatea între total sume debitoare si total sume creditoare, si între total solduri debitoare si total solduri creditoare.
4. prezentarea situatiei patrimoniului, a rezultatelor obtinute, structura activului si pasivului, prin bilant, veniturile, cheltuielile, profitul sau pierderea prin contul de profit si pierdere.
Dubla înregistrare este procesul care da caracterul de a nu gresi al contabilitatii în calitatea sa de sistem ideal pentru evidenta patrimoniului agentilor economici. Acest lucru rezulta din urmatoarele rationamente de baza :
– orice operatiune economica produce o dubla modificare în situatia patrimoniului
– daca pentru fiecare post sau element al bilantului s-a deschis câte un cont, înseamna ca orice operatiune va afecta doua conturi
– legatura dintre bilant si conturi, precum si mecanismul de functionare al acestora sunt astfel concepute încât orice operatiune economica afecteaza debitul unui cont si creditul altui cont.
Înregistrarea concomitenta a unei operatiuni economice în doua conturi, adica în debitul unui cont si creditul altui cont, poarta denumirea de dubla înregistrare. De aici si denumirea de contabilitate în partida dubla.
Din punct de vedere stiintific, denumirea de contabilitate în partida dubla nu vine de la înregistrarea în mod obligatoriu în doua conturi. Esenta contabilitatii consta în aceea ca prin conturi se fac doua serii de calcule: una
privind dinamica activului, iar alta privind dinamica pasivului, iar în final se stabileste rezultatul.
Cele doua conturi care reflecta o anumita operatiune economica poarta denumirea de conturi corespondente, iar operatiunea de corespondenta conturilor.
Corespondenta dintre conturi se stabileste prin articole contabile, care indica contul debitor si conturile creditoare sau numai contul creditor, sau conturile debitoare sau numai contul debitor, pe de o parte, si contul creditor, pe de alta parte.